Curated from: m.digi24.ro
Ideas, facts & insights covering these topics:
4 ideas
·4 reads
Explore the World's Best Ideas
Join today and uncover 100+ curated journeys from 50+ topics. Unlock access to our mobile app with extensive features.
Șefii de la Drumuri par să fi învățat într-un final o lecție simplă: toți kilometri de șosea rapidă pe care constructorii îi termină trebuie să și poată fi dați în folosință imediat. Așa că, în premieră, toate segmentele din autostrada care va asigura legătura Capitalei cu județele din Moldova, vor fi prevăzute, fie cu noduri rutiere, fie cu bretele provizorii care să le lege de drumurile din zonă.
Se elimină astfel riscul de a avea șosele-muzeu. Contractele pentru construirea primelor loturi din A7 ar putea fi scoase la licitație în această iarnă, spune CNAIR. Un obiectiv ambițios, spun cei de la Asociația Moldova Vrea Autostradă, care consideră că abia spre vară s-ar putea lansa primele licitații.
0
1 read
Șefii de la Drumuri ar vrea ca până la finalul anului să poată scoate la licitație cel puțin unul dintre cele trei loturi ale secțiunii de 63 de kilometri dintre Ploiești și Buzău.
Primul lot va avea aproape 20 de kilometri. Va lega A7 la Autostrada București-Ploiești, va continua apoi spre Mizil intersectând Drumul Județean 100 C.
De aici va începe lotul 2, care va avea circa 30 de kilometri și se va opri în apropierea localității Stâlpu.
1
1 read
Gabriel Budescu, directorul Direcției Tehnice din CNAIR: "Cel mai avansat este Ploiești-Buzău. Studiile geo-tehnice au trecut de 80% 02.35. Nu ne facem neapărat un țel din asta. Vrem să avem un proiect matur. Acum pe 7 noiembrie prestatorul trebuie să ne predat studiul de fezabilitate".
1
1 read
Șefii de la Drumuri și-au propus ca pe A7 să nu avem loturi-muzeu . Prin urmare le cer constructorilor să realizeze drumuri provizorii care să lege bucățile de autostradă de rețeaua de drumuri naționale și județene din jur.
Gabriel Budescu, directorul Direcției Tehnice din CNAIR: "Am gândit tronsoanele până la un nod, înainte sau după. Cum un nod nu poate fi prins pe două tronsoane, am zis că pe tronsonul care nu are nod să prevedem drumuri de legătură, drumuri de descărcare provizorie. În momentul execuției, dacă există continuitate, nu se mai fac acele drumuri provizorii, dacă nu, le executăm. Am învățat și noi din greșelile care s-au făcut".
De exemplu, șoferii au putut circula pe cei 10 kilometri dintre Gilău și Nădășelu la doi ani de la finalizarea lucrărilor, adică după ce a fost gata și un pod de doar 320 de metrii peste Someșul Mic. O autostradă muzeu era să fie și lotul Iernut-Chețani inaugurat în septembrie. dacă nu se găsea o soluție pentru finalizarea nodului de la Chețani, care se afla, însă. pe celălalt lot, cel spre Câmpia Turzii, unde constructorul mai are mult de muncă.
Cei care militează de ani buni pentru construirea de șosele de mare viteză și în Moldova au, însă, și recomandare pentru șefii de la Drumuri.
1
1 read
IDEAS CURATED BY
Similar ideas
18 ideas
How to Go From 0 to 10.000 USD Per Month
Adrián Sáenz
5 ideas
Life Currencies : Time ~ Money ~ Energy
medium.com
7 ideas
Philosopher's Zone - The problem with "moral machines"
podcasts.google.com
Read & Learn
20x Faster
without
deepstash
with
deepstash
with
deepstash
Personalized microlearning
—
100+ Learning Journeys
—
Access to 200,000+ ideas
—
Access to the mobile app
—
Unlimited idea saving
—
—
Unlimited history
—
—
Unlimited listening to ideas
—
—
Downloading & offline access
—
—
Supercharge your mind with one idea per day
Enter your email and spend 1 minute every day to learn something new.
I agree to receive email updates